Poveste

Povestea lor incepe cam asa: doi copii, se iubeau, nu aveau mai mult de 13 ani.Stateau intr-un cartier rau famat;beau, fumau,umblau in gasti cu tipi mai mari.Le era bine.Dar pana-ntr-o zi cand parintii fetei s'au hotarat sa se mute.Fata s-a rugat , si s-a rugat de paintii ei sa nu plece, sa nu se mute, dar degeaba, faptul era consumat, ea se muta, nu mai avea ce sa faca.Primul gand al fetei a fost la iubitul ei, nici nu stia cum sa'i spuna.
Se vedea pe ea ca are ceva...baiatul stia ca iubita lui a patit ceva, inima ii spunea.Asa ca a intrebat-o:
-Ce ai?Ce e cu tine?
Fata s-a uitat in ochii lui si-a apucat-o plansu'.
-Stii..[facu o pauza sa'si stearga lacrimile]..eu...eu ma mut!
A urmat o pauza lunga...copiii stand imbratisati macar cateva clipe.Apoi baiatul rupe tacerea:
-Stii...nu poate fi atat de rau.Adica nu poti pleca asa de departe.Si pana la urma unde te muti??
-Franta!Plec in Franta!
Glasul fetei se stingea, si lacrimile'i curgeau pe fata.Baiatu' vru sa-i spuna ceva, dar fata-i acoperii gura cu buzele sale.S'au retras intr-un colt, nu vroiau sa le vada si ceilalti durerea, vroiau macar pentru o clipa sa fie numai ei doi.
Ziua plecarii venii.Ea...el...niciunul nu era pregatit sa-si spuna,,Adio".El s'a dus s'o vada pentru ultima oara pe iubita sa.
Trenul spre Bucuresti era gata de plecare.Fata se urca in el,plangand,Iar baiatul fugea dupa el,spunandu'i fetei ca o iubeste.A ramas singur pe peronul I,GAra Brasov.
De atunci in fiecare an, pe data de 14.09,baiatul bantuie peronul I al Garii Brasov, sperand ca intr-o zi , ea se va intoarce.